VIDEO** DeBARCArea către titlu / VEZI AICI REZUMATUL

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultimul „El Clasico” de pe „Bernabeu” însemnase o mare umilință pentru FC Barcelona, care intrase de patru ori la apă, marcând doar golul de onoare.
Între aceste două superputeri ale Spaniei astfel de episoade sunt răni care nu se vindecă decât prin revanșe la fel de usturătoare. Și catalanii au venit la Madrid ieri purtând în ei toată setea de a umili Realul în fața propriilor suporteri. A rezultat un fotbal nebun, în multe momente parcă desprins de pe play-station, cu pase de un rafinament aparent imposibil și cu o ploaie de goluri, cele mai multe în poarta celui mai bun jucător al Realului, Iker Casillas.

Neînvinsă de 17 etape, adică exact de la prima secvență a lui „El Clasico” din acest sezon, când a fost 2-0 pentru blau-grana, armada lui Juande Ramos și-a iluzionat cei 80.000 de fani cu un blitz-gol marcat de Higuain, dar catalanii nici nu au clipit din ochi și mașina de goluri Messi – Eto’o – Henry a început să tureze la maxim. Până la pauză, Casillas a fost executat de trei ori, dar a mai oprit cu tentaculele sale de om-păianjen alte trei-patru proiectile ucigătoare. La reluare, Realul a comis aceeași imprudență, de a marca prima și foarte repede, prin Sergio Ramos, ceea ce a stârnit un nou taifun asupra porții lui Casillas și lui Henry i-au trebuit doar 40 de secunde pentru o “dublă”. L-a imitat apoi și Messi, obligându-i pe “galactici” să coboare cu picioarele pe pământ.
Cu victoria de la Madrid, Barcelona a pus practice mâna pe primul trofeu din cele trei pentru care luptă (campionat, Cupa Spaniei și Liga Campionilor), titlul luând drumul spre “Nou Camp”. Și nici nu se putea mai frumos, cu salutări tocmai de pe teritoriul dușmanului de-o viață, unde se impun pentru a 15-a oară.

Meciul a fost transmis de Boom Sport One
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×